Era o zi de
toamnă târzie. Un băiat stătea afară în ploaia jucăușă și se uita curios spre
cer. Ţinea mâna întinsă iar picăturile de apă mititele se așezau pe
mâna lui, printr-un dans minunat.
Deodată, o picătură
mai mare de apă ateriză chiar în palma lui. Pe neașteptate, auzi o voce pițigăiată
oftând din greu:
- Uff! Am nevoie
de niște odihnă după un drum așa de lung!
Băiatul se uită
mirat la picătura de apă care începuse să vorbească:
- M-am format într-un
ocean. Dar am vrut să plec și am luat liftul spre nori, încălzită de razele
soarelui. Pe drum am întâlnit alte picături dornice de aventură și câteva
particule de praf. Următoarea mea casă a fost un nor mare și pufos. Am crescut,
m-am îngrășat puțin apoi a venit vremea să plec din nou la drum. Când
te-am văzut cum privești curios, am hotărât să mă parașutez pe mâna ta. În curând,
voi pleca spre o plantă pe care o voi ajuta să crească. Voi rămâne acolo până
mă voi evapora din nou. Aventura mea nu se termină niciodată!
Deodată ploaia se
opri iar picătura de apă dispăru din mâna băiatului. Din depărtare, se auzi un
glas pițigăiat care-i spunea:
- Ne vedem ploaia
următoare!
Epilog
Știați că… creierul uman este alcătuit în proporție de
85% din apă, iar oasele care formează scheletul nostru conțin 33% apă?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu