vineri, 23 septembrie 2011

24 de ore

Cautand cu sarg pretext pt o nobila pledoarie, ma intorc (deloc intamplator) cu gandul la vremurile de odinioara. Copil fiind, obisnuiam sa “ma dau mare” cu indrazneala actelor mele de curaj: escaladat garduri, jucat fotbal cot la cot cu baietii, catarat prin copaci. Sau, mai bine zis, cu genunchii mei peticiti. Pe atunci, nu intelegeam de ce mama suspina ori de cate ori veneam in casa cu sangele siroind in nestire. Si nici de ce ma sfatuia cu blandete sa nu chinui in zadar crustele pe cale a se transforma in cicatrici.