“Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşita” (Antoine de Saint Exupery)
De la conferințele Oanei Moraru nu pleci niciodată așa cum ai venit. Afli o mulțime de lucruri, îți pui întrebări, cauți răspunsuri și înveți să accepți că perfecțiunea nu există: toți facem greșeli, puține dintre ele sunt ireparabile cu condiția să înțelegem că schimbarea este un proces care presupune să ne uităm în primul rând la noi.