sâmbătă, 5 mai 2018

anii adolescenței, by Oana Moraru

În loc de introducere și concluzie

De la conferințele Oanei Moraru nu pleci niciodată așa cum ai venit. Afli o mulțime de lucruri, îți pui întrebări, cauți răspunsuri și înveți să accepți că perfecțiunea nu există: toți facem greșeli, puține dintre ele sunt ireparabile cu condiția să înțelegem că schimbarea este un proces care presupune să ne uităm în primul rând la noi.


Conform teoriei psiho-sociale formulate de către Erik Erikson, fiecare etapă de dezvoltare este caracterizată prin evenimente și conflicte specifice care contribuie la formarea personalității:

0 - 2 ani: încredere și speranță vs. neîncredere

2 - 4 ani: autonomie vs. rușine

4 - 6 ani: inițiativă vs. vinovăție. Pe acesti trei piloni (încredere - autonomie - inițiativă) se formează voința.

6 - 12 ani: competențe și validare vs. complexe (de inferioritate sau de superioritate). Este etapa în care copiii încep să integreze ideea de succes și eșec. Pentru asta, au nevoie de un leadership activ care să-i stimuleze fără să judece sau să eticheteze - foarte periculos mai ales dacă se face în manieră comparativă (așa cum sunt, de exemplu, concursurile școlare și competițiile sportive individuale, justificatate doar în cazul în care este vorba despre un talent deosebit).

Adolescența

"Modificările personalității din perioada adolescenței și maturizării reprezintă elementul principal în dezvoltare”. Erikson consideră criza adolescenței ca fiind centrală în dezvoltarea individului. Criza de identitate este cel mai puternic conflict pe care-l are de înfruntat un copil, iar depășirea satisfăcătoare a acestei perioade se poate realiza dacă celelalte stadii au avut o rezolvare pozitivă. Această criză are loc între 12 și 20 ani și se se referă la identitate și apartenență vs. confuzia rolului.

Este etapa în care adolescenții caută să-și dezvolte propria identitate personală dar și vocațională, începe să apară standardul intern, iar sinapsele neuronale nefolosite pâna atunci se pierd (proces denumit “pruning”). Încep să-și pună întrebări “cine sunt eu?”, își doresc să preia inițiativa dar, de multe ori sunt sau se simt constrânși de limitele impuse de părinți. Ce putem face pentru a-i ajuta să-și împlinească nevoile?
  • În primul rand, să încercăm să le înțelegem preocupările - chiar dacă sunt în afara sferei noastre de interes și/ sau nu implică vreo contribuție din partea noastră, să-i susținem în ceea ce vor sa facă chiar dacă preferințele și hobby-le lor intră în contradicție cu așteptările pe care le avem.     
instalând pentru prima oară, fără ajutor, un sistem de operare

   pasionat de motion graphic & video game design
  • Atunci când discutăm în contradictoriu, trebuie să avem în vedere câteva aspecte. În primul rând, este important să validăm conținutul mesajului, apoi să delimităm emoțiile noastre de ale lor (responsabilitatea pentru ceea ce simțim, de cele mai multe ori panică/ anxietate, ne aparține). Last but not the least... să luăm în calcul posibilitatea că ar putea să ne convingă, dacă și-au facut temele și reușesc să argumenteze corespunzător varianta pe care o susțin. În astfel de momente, nu contează doar ceea ce spunem/ facem, ci și cum spunem/ facem diverse lucruri (adolescenții au o intuiție formidabilă, ne citesc intențiile încă de la primele gesturi sau după tonul vocii). Nevoia de conectare emoțională este foarte importantă în această perioadă.
  • Pe de alta parte, este indicat să încercăm să ne ferim de tentația de a-i proteja excesiv. Conflictele reprezintă cele mai bune oportunități de creștere (atât cele cu părinții, cât și disputele între frați/ prieteni/ colegi). Adolescenții sunt programați genetic să privească doar înainte, conflictele îi pregătesc pentru momentul în care "își vor lua zborul din cuib” (au nevoie să-și dea părinții jos de pe piedestal, pentru a se putea desprinde de ei), îi ajută să se emanicipeze.
"Nu știu de ce (colega mea) C. stă mereu singură în balcon. Noi o întrebăm de ce este supărată, toți suntem prietenoși cu ea. Ei, ne mai și certăm câteodată, dar, știi și tu, nu grav... când ne jucăm sau vorbim de una-alta. Și cu M. (n.r. prietenul meu cel mai bun) se mai întâmplă. Viața ar fi plictisitoare fără certuri" (Tudor, 11 ani)
    • De cele mai multe ori, avem tendința de a ne raporta doar la ce se vede în exterior (eg. lenevește toată ziua), fără să încercăm să ne dăm seama ce simte (cu ce supărări sau dureri a venit încărcat de la școală, de exemplu). Adolescenții au nevoie de momente de stat cu ei. Așa cum se întâmplă cu fiecare dintre noi, eg. după o perioadă tensionată/ aglomerată la job.
    • Deși ne este teamă că nu le vor putea gestiona singuri, căutările și frământarile din perioadă adolescenței îsi au rostul lor: activează "terapeutul intern". Este recomandat să încercăm să ne temperăm pornirea de a le sări în ajutor și/ sau de a le oferi soluții de îndată ce vedem că se confruntă cu o problemă, uneori înainte chiar să le dăm oportunitatea să-și definească clar nevoia. Mai ales în cazul adolescenților, nu este indicat să intervenim fără să ținem cont de părerea lor. Sfaturile desprinse din experiența noastră nu sunt neapărat o sursă de inspirație pentru ei, nu-i musai să facă aceleași greșeli (sau, dacă le fac, cu siguranță sunt mai bine "echipați" decât eram noi). Iar faptul că le dăm exemple de situații în care nu ne-a (prea) ieșit, poate afecta credibilitatea pe care o avem în fața lor.

    sursă detalii: https://insidejurnalpsihoterapieintegrativa.wordpress.com/2014/09/22/erik-erikson-si-teoria-dezvoltarii-psihosociale/

    Niciun comentariu:

    Trimiteți un comentariu